O poezie cât o mie de fotografii









私がさびしいときに、
よその人が知らないの。
私がさびしいときに、
お友だちは笑ふの。
私がさびしいときに、
お母さんはやさしいの。
私がさびしいときに、
ほとけさまはさびしいの*
                          金子みすゞ


Creionul cade pe birou. E linişte în seara asta. Şi-mi pare că vântul a adormit. Sau a uitat să mai bată. Sau poate de atâta tristeţe, nici să suspine nu mai ştie.


Aproape că s-a întunecat şi continuă să plouă. O ploaie măruntă şi deasă, te pătrunde până la piele. Băltoacele se lăţesc pe străzi, paşii grăbiţi ai trecătorilor împroaşcă perdele dese de apă noroioasă, cu poalele kimono-ului ridicate, se strecoară cu greu prin labirintul uscatului invadat mereu de noi valuri de apă.  

私がさびしいときに、
よその人が知らないの。
 
Norii grei s-au lăsat mult. Am impresia că toate casele din jur dispar încet. Departe, spre capătul stăzii, zăresc câteva ferestre încă luminate, în rest, cariile întunericului înghit hulpav lumina zilei aproape moartă. Şi ploaia curge necontenit... Las perdeaua să cadă şi mă gândesc că boabele mărunte ce lovesc ritmic pământul ghicesc dinainte ce o să se întâmple. Jos, în încăperea părinţilor, o aud pe mama cântându-i copilei.  

がさびしいときに
さんはやさしいの

Îmi pregătesc aşternutul, întind futon-ul, aşez perna şi pătura. Deşi e destul de răcoare în cameră, mă lepăd de povara hainelor şi rămân aproape dezbrăcată. Stau nemişcată în mijlocul camerei şi privesc atentă fiecare obiect în parte, ca pentru prima dată. Amintirile prind formă. Ţin câteva obiecte primite de la prieteni pe biroul de scris. O figurină adusă din Tokyo, o floare de prun presată printre paginile volumului de poezie preferat. Îmi amintesc de inocenţa cu care râdeam până nu demult tot aici, în încăperea asta şi sclipirea care ne cuprindea chipurile de atâta veselie.  

がさびしいときに 
だちはふの
 
Mă aşez pe tatami în faţa măsuţei de toaletă, îmi pieptăn părul fără grabă, de câteva ori. După ce netezesc fiecare şuviţă, trag bucata de pânză peste oglindă. Nu vreau să-mi văd chipul. Îmi prind părul la loc, cu grijă, adunând firele rebele ce tot ies din împletitură. Lângă căpătâi pun paharul cu apă şi sticluţa plină ochi cu prafuri. N-am să plâng, deşi simt cum ceva mă sfâşie, cum tristețea mă năruie ca pe un castel de nisip. Beau pulberea otrăvită fără să simt nicio durere şi mă întind pe aşternut. Acum parcă vântul s-a înfuriat, picături tot mai grele îşi pierd forma lovindu-se de fereastră. Lacrimi mari se scurg pe obrajii de sticlă. 

 がさびしいときに
 ほとけさまはさびしいの

***

Aud voci de femei şi paşi grăbiţi urcând scările. Tresar speriată şi mă întreb pentru câtă vreme am adormit. Arunc priviri în jur şi mă liniştesc, încăperea pare neschimbată. Toate obiectele sunt la locul lor. Creionul şi caietul de însemnări pe biroul de scris. Măsuţa de toaletă cu pânza trasă, cărţile stivuite. Sar peste obiectul dreptunghic pe care scrie: 立入 (Intrarea interzisă) şi îmi fac de lucru prefăcându-mă cufundată în studierea unor rafturi cu volume vechi. 

***

În dimineaţa asta m-am trezit ştiind că vreau să văd casa memorială Kaneko Misuzu. Cum nu este foarte departe de mine, am ajuns relativ repede. În Nagato, prefectura Yamaguchi. Un oraş micuţ la malul mării Japoniei, cu case vechi, mici, ca de păpuşi, cu multe flori pe marginea trotuarelor în ciuda anotimpului rece. Aşezare de pescari, cu multe bărci şi un port mai mare decât oraşul în sine. Miros de mare ce îţi invadează plămânii, un loc curat, îngrijit şi primitor. La câteva străzi depărtare de locul unde am parcat maşina, zăresc primele semne. Cotesc spre dreapta şi privirea îmi e cucerită de  tabloul imens, cuprinde un întreg perete. Kaneko Misuzu – portretul de la majorat. Tablou realizat din cuburi de lemn, pe care vizitatorii au putut lăsa mesaje.

Paşii îmi sunt îndrumaţi pe străzi înguste, vechi şi ele de când a luat viaţă oraşul, unele asfaltate, altele nu. Ici şi colo găseşti inscripţii şi picturi cu poeziile ei. Locul e atât de puternic impregnat de iz de mare, de umed, de lemn îmbibat în apă, încât mirosul mă tulbură și mă duce cu el în anii pe când Kaneko trecea în grabă pe străzi, cu privirea-i melancolică, cu umbra unei poezii murmurate pe buze. La câteva străzi depărtare de şosea, se află casa în care a locuit familia Misuzu şi locul în care a copilărit Kaneko. Pe vremea aceea era strigată Teru, Kaneko fiind pseudonimul cu care a publicat în câteva reviste pe atunci. Oraşul păstrează doliu şi azi. Se vorbeşte în şoaptă. Pe străzi, în magazine, pretutindeni. Copiii sunt muștruluiți zdravăn dacă chicotesc, sau dacă îndrăznesc să scoată un zgomot. Vizitatorii simt imediat că trebuie să tacă. 

Mă alătur celorlalţi printr-o înţelegere nerostită, voi tace şi eu. Vizitez casa memorială cu inima strânsă. Văd micuţa librărie ce ocupă jumătate de parter, îmi trec vârful degetelor peste cărţi şi o văd în faţa ochilor pe Teru, citind cu nesaţ tot ce îi cade în mână. Bucătăria rustică, camera parinţilor, baia mică. Urc la etaj şi ajung în faţa camerei ei, imaginaţia nu ştie să asculte, o văd pe Teru cum priveşte pe fereastră, cum urmăreşte picăturile de ploaie, cu privirea tulbure, semiobscuritatea camerei estompând contururile obiectelor. Ajung în mijlocul încăperii, privesc şi eu pe fereastră, câţiva oameni suşotesc în stradă. Observ fiecare obiect în parte, ca pentru prima dată. Pe buze se rostogoleşte un tremur de cuvinte, ce ai făcut Teru?! 

***

Despre Kaneko Misuzu am mai scris aici. După moartea ei, au fost descoperite trei jurnale de buzunar, înţesate de poezie, ascunse într-un sertar în casa părintească. Târziu, prin anii ’80 au fost publicate şi de atunci Teru a prins din nou viaţă. O copilă, dintr-un oraş cât un cătun, la capăt de Japonie. O fire sensibilă şi sinceră ce a reuşit să cucerească tocmai prin simplitatea creatoare a versurilor.

............


* Când mă simt singură, ceilalţi nu au habar.
  Când mă simt singură, prietenii petrec.
  Când mă simt singură, mama e lângă mine.
  Când mă simt singură, şi Dumnezeu*
* e singur.
...........
*
* în original, Hotokesama - Buddha, sau cei dispăruţi, decedaţi.













Posted in , . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.